Fiecare ne construim mormântul, cu toate că refuzăm a intra în el. În această situaţie simţim nevoia de a îngropa ceva acolo; căutăm să îngropăm ceva ce totuşi să ne atragă spre acel loc. De cele mai multe ori îngropăm ceva din noi, sau ceva ce a amprentat cândva viaţa noastră. Mai apoi facem pelerinaje la propriul nostru mormânt, îl înfrumuseţăm şi vorbim cu pasiune despre ceva, şi fiindcă suntem la mormânt nu putem vorbi decât despre ceea ce este acolo în mormânt.
Acum aşezând imaginea pe tapet aş vrea să înţelegeţi că imaginea focalizată în mintea mea este aceea a relaţiei îngropată în religie. Dumnezeu ne-a chemat la relaţie, însă diavolul a avut de grijă a imita relaţia, numind-o religie. A prezentat religia ca fiind relaţie, iar pentru a ne convinge a îmbrăcat-o în ierarhii, comitete şi conncurenţă. Apoi a trasat o cale atât de largă încât să alergi în voie pe ea, dar atât de îngustă încât să nu ducă acolo unde ai vrea. Ce trist să fi pe această cale !
A continuat şi treptat a creat anumite diferenţe între religie şi relaţie, până acolo încât istoria confirmă că nu de puţine ori omul a trebuit să aleagă între religie şi relaţie. Prigoana din primele secole ale erei noastre, inchiziţia, cruciadele, comunismul, islamismul toate stau ca dovezi ale acestei diferenţieri. Însă revenind la noi de prea multe ori când ne expunem crezul nu facem altceva decât pelerinaje mentale către mormântul religiei în care e îngropată relaţia.
Scriptura vorbeşte despre relaţie, prezintă relaţia şi oferă şansa întâlnirii cu iniţiatorul relaţiei – Dumnezeu. Evanghelistul Ioan vorbeşte despre o categorie de oameni care erau „ai Săi”, dar care au refuzat relaţia, însă continuă prezentând nişte anonimi care au acceptat relaţia. Ce nepotrivire, să fi dintre „ai Săi” dar să nu-ţi placă în compania Lui şi ce imagine superbă să fi un anonim dar să accepţi relaţia cu Dumnezeu. De fapt acceptarea relaţiei cu Dumnezeu e doar începutul, ceea ce se întâmplă mai departe este prezentat în Scriptură. Aşa că „cercetaţi Scripturile…”
Acum aşezând imaginea pe tapet aş vrea să înţelegeţi că imaginea focalizată în mintea mea este aceea a relaţiei îngropată în religie. Dumnezeu ne-a chemat la relaţie, însă diavolul a avut de grijă a imita relaţia, numind-o religie. A prezentat religia ca fiind relaţie, iar pentru a ne convinge a îmbrăcat-o în ierarhii, comitete şi conncurenţă. Apoi a trasat o cale atât de largă încât să alergi în voie pe ea, dar atât de îngustă încât să nu ducă acolo unde ai vrea. Ce trist să fi pe această cale !
A continuat şi treptat a creat anumite diferenţe între religie şi relaţie, până acolo încât istoria confirmă că nu de puţine ori omul a trebuit să aleagă între religie şi relaţie. Prigoana din primele secole ale erei noastre, inchiziţia, cruciadele, comunismul, islamismul toate stau ca dovezi ale acestei diferenţieri. Însă revenind la noi de prea multe ori când ne expunem crezul nu facem altceva decât pelerinaje mentale către mormântul religiei în care e îngropată relaţia.
Scriptura vorbeşte despre relaţie, prezintă relaţia şi oferă şansa întâlnirii cu iniţiatorul relaţiei – Dumnezeu. Evanghelistul Ioan vorbeşte despre o categorie de oameni care erau „ai Săi”, dar care au refuzat relaţia, însă continuă prezentând nişte anonimi care au acceptat relaţia. Ce nepotrivire, să fi dintre „ai Săi” dar să nu-ţi placă în compania Lui şi ce imagine superbă să fi un anonim dar să accepţi relaţia cu Dumnezeu. De fapt acceptarea relaţiei cu Dumnezeu e doar începutul, ceea ce se întâmplă mai departe este prezentat în Scriptură. Aşa că „cercetaţi Scripturile…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu