luni, 15 martie 2010

Ochii stăpânului şi ochii stăpânei

Geneza 39:3 Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el...
Geneza 39:7
După câtăva vreme s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif...

Două imagini opuse ca perspectivă, dar desfăşurate în aceaşi casă.
Ochii lui Potifar au căzut pe Dumnezeul lui Iosif, în vreme ce ochii nevestei lui Potifar au căzut pe Iosif !
Ce aştepta Potifar de la Dumnezeul lui Iosif ?
Frământarea unei femei
: Gen 39:7 ...culcă-te cu mine...
Frământarea unui împărat
: Gen 41:38 ...am putea găsi un om ca acesta care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu ?
Ce se vede mai bine în tine: tu sau Dumnezeul tău ?
Ce îţi frământă inima ?

sâmbătă, 6 martie 2010

Voi încerca aşa cum am promis mai demult să prezint fiecare adevăr absolut prezentat de Apostolul Pavel la începutul Epistolei către Romani

1.Primul adevăr absolut notat de Pavel este :
Evanghelia este a lui Dumnezeu.
Rom 1:1 …pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu…

Evanghelia este a lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte, Dumnezeu este proprietarul şi chiar iniţiatorul Evangheliei. De fapt acesta este punctul de capăt din care decurg celelalte. Dacă Evanghelia n-ar fi fost a lui Dumnezeu, Hristos n-ar mai fi fost esenţa ei, şi în mod sigur ar fi avut un alt scop diferit de cel declarat de apostol.

Când vezi şi accepţi Evanghelia ca fiind a lui Dumnezeu, conştientizezi valoarea ei, valoare divină.

Există totuşi o frământare în inima omului, dată de faptul că omul ar vrea să stăpânească ceea ce de drept îi aparţine lui Dumnezeu. Această dorinţă a ajuns aşa de puternică încât omul a început să-şi declare autoritatea chiar şi asupra Evangheliei. Tot mai multe sunt părerile de genul: noi deţinem adevărul absolut. Nu uitaţi că orice sistem uman este imperfect.

Există opoziţie destul de puternică faţă de Evanghelia lui Dumnezeu: o grămadă (nu le pot spune altfel) de pseudo-credinţe care propagă o altă evanghelie, iar într-o transpunere modernă putem vorbi de religia mormonă care se prezintă cu un alt fel de Nou Testament al Domnului Isus Hristos, iar societatea postmodernă a secolului XXI propagă evanghelia prosperităţii, evanghelia ştiinţei, evanghelia feminină, evanghelia naţională, evanghelia lui Iuda, evanghelia după National Geographic şi alte pseudo – evanghelii, manifestări care n-au nimic a face cu adevărata Evanghelia a lui Dumnezeu. Acest fel de manifestări nu sunt o noutate, ci apostolul Pavel îi avertizează pe cei din vremea lui de pericolul apariţiei unei alte evanghelii. Astfel că atât în Corint cât şi în Galatia au apărut manifestări nespecifice Evangheliei lui Dumnezeu, care stricau bucuria celor care credeau în Dumnezeu. Pe cei din Corint, Pavel îi mustră deoarece au acceptat cu mare uşurinţă o altă evanghelie:

1 Cor 15:1-2 Vă fac cunoscut fraţilor Evanghelia pe care am propovăduit-o, pe care a-ţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o, altfel degeaba aţi crezut

La fel se întâmplă şi în Galatia, oameni cărora Pavel, le scrie mirat de nestatornicia lor:

Gal. 1:6-7 Mă mir că treceţi aşa repede de la Cel ce va chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie. Nu doar că este o altă evanghelie, dar sunt unii oameni care vă turbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

În Galatia cât şi în Corint, cei care veneau cu o altă evanghelie erau atât din afara cât şi din interiorul bisericii. Însă o astfel de evanghelie clădită pe un amestec de nelegiuire şi neprihănire nu te poate mântui, nu este puterea lui Dumnezeu ci mai degrabă îţi aduce ruşine. În final apostolul Pavel declară că orice altă evanghelie diferită de Evanghelia lui Dumnezeu este anatema atât aceea evanghelie cât şi cel care o proclamă:

Gal 1:8-9 Dar chiar dacă noi înşine, sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebiită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema. Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema.

Înţelegerea faptului că Evanghelia este a lui Dumnezeu, că este de origine divină, ne ajută să ne poziţionăm corect faţă de Dumnezeu. Pavel a înţeles acest lucru şi nu şi-a asumat nici un merit pentru Evanghelia pe care a proclamat-o şi a încercat să o proclame cu sfinţenie, devotament şi dăruire.

Meditaţie: Ce ai să nu-l fi primit ?
Şi dacă l-ai primit... de ce te lauzi ?